Muntii Retezat

Intreaga suprafata de calcare din sectorul superior al Jiului de Vest si Cernisoara, formeaza un sistem unitar. Datorita unui intens proces de carstificare a acestui masiv, apele de pe suprafata sa se infiltreaza sau se pierd prin ponoare punctiforme, în subteran. Ele sunt sustrase circulatiei superficiale dirijată spre Jiu si ajung, pe un traseu subteran, sa se descarce prin izvorul Cernei, în bazinul Cernisoarei.

MUNTII PIULE-IORGOVANU

Munţii Piule-Iorgovanu se află situaţi în partea sudică a Munţilor Retezat, a căror creastă sudică o continuă către vest, făcând legătura cu Munţii Godeanu. Aspectul relieful detaşează aceşti munţi atât de Retezatul aflat la nord, cât şi de Godeanu, aflat în vest. Particularitatea lor rezidă în alcătuirea geologică, ce constă în prezenţa calcarelor jurasice cu grosimi mari, dispuse monoclinal (înclinat). Aceasta face ca relieful carstic să fie dezvoltat, atât prin forme de suprafaţă (lapiezuri, doline, chei, sectoare de văi seci), cât şi de adâncime (peşteri, avene). Vârfurile cele mai înalte sunt Vârful Piule cu 2081 m, urmat de Vârful Scorota, cu 2080 m şi Vârful Piatra Iogovanului, cu 2014 m. Numele masivului provine de la cele două vârfuri mai importante amintite anterior. În morfologia masivului se disting trei sectoare mai importante: Culmea Piule-Pleşa, Zona Albele – Piatra Iorgovanului – Stănuleţi şi Culmea Drăgşanu. Aceasta din urmă este alcătuită din şisturi cristaline. O particularitate care deosebeşte aceşti munţi de Retezat este extensia mare a suprafeţelor de nivelare (în special nivelul Borăscu) şi care apropie aceşti munţi mai mult de Godeanu din acest punct de vedere. Această suprafaţă de nivelare afectează culmea principală, la altitudini de ± 1800 m, în special Culmea Drăgşanu şi zona Albele – Piatra Iorgovanu – Stănuleţi.

Din punct de vedere geologic, Retezatul Sudic şi bordura nordică a Munţilor Vâlcan aparţin sedimentarului Autohtonului Danubian, reprezentat prin gresii şi mai ales calcare masive ce alcătuiesc relieful din aria Piule – Iorgovanu şi „ciucevele” ce delimitează spre sud cursul Jiului. Calcarele jurasice şi cretacice formează o stivă groasă de aproape 1 500 m, în zona Muntelui Albele.

GEOLOGIA

In alcatuirea geologica a regiunii cercetate se disting doua unitati tectonice majore: Domeniul danubian si Panza Getica. In aria de raspandire a Domeniului Danubian s-a separat un fundament constituit din sisturi cristaline si roci eruptive precabriene si Invelisul sedimentar al acestuia alcatuit din depozite paleozoice, metamorfozate si mezozoice. Depozitele mezozoice din perimetrul Inceput cu jurasicul inferior, care este reprezentat prin gresii cuarto-feldspatice, silite, si conglomerate.

Formatiunile jurasic -mediu – sunt constituite din calcare care dau nastere la masive morfologice Piatra Iorgovanului -Piule -Plesa, ocupand aproape In Intregime versantul sting al Jiului de Vest, Incepand din dreptul vaii Buta si pana In zona izvoarelor, la confluenta cu valea Soarbele. Aceste calcare alcatuiesc umplutura unui sinclinal asimetric cu flancul sudic faliat. Acest sinclinal se dezvolta la sud de varful Plesa, pana la lacul Ratii. Pachetul de calcare are pe flancul nordic o grosime de 1500-2000m, care se reduc atat spre est cat si spre vest.

Trangrasiv si discordant peste calcare se dispune stiva de roci detritice de varsta cretacic superioara, In facies de flis. Din punct de vedere tectonic, regiunea se caracterizeaza prin prezenta unor dizlocatii longitudinale, care au determinat formarea grabenului Cerna-Jiu.

HIDROLOGIA

Aria de raspandire a calcarelor In zona Jiului de Vest – Cernisoara este de 41 km. Pe aceasta suprafata au fost inventariate un numar de 10 ponoare active în cursul anului 1982. Se mai cunosc ponoare inventariate de cercetatorii de la Institutul de Speologie si de I.M.H., care erau colmatate partial în aceasta perioada. Pentru a explica drenajul realizat de falia Cerna-Jiu putem aminti ca o analiza chimica a probei de apa recoltata la izvorul Cernei arata ca aceasta îsi pastreaza caracterul bicarbonatat calciu-sodic din zona ponorului Scorota si nu este o apa bicarbonata calcica pura. Acest lucru arata ca circulatia subterana a apei nu se realizeaza exclusiv prin calcare, ci la contactul acestora cu sisturi cristaline de-a lungul faliei majore Cerna-Jiu.

RELIEFUL CARSTIC

Grupa de munţi delimitaţi între Valea Butei, Valea Jiului de Vest-Valea Lăpuşnicului şi Munţii Godeanu, se mai numesc Munţii Piule-Iorgovanu sau Retezatul Mic. Ultima denumire nu numai că le diminuează puţin importanţa, dar este improprie pentru că Retezatul Mic nu este un „mic” Retezat. Spre deosebire de fratele său de la nord, cu vârfuri tăiate în graniţe, cu puzderia sa de lacuri glaciare şi pâraie limpezi, Retezatul Mic, format aproape numai din calcare, se distinge prin dezvoltarea carstului alpin, aici fiind cea mai largă arie de răspândire a acestui tip în ţara noastră. El are un relief propriu, original, spectaculos, aproape deloc cunoscut. Calcarele jurasice şi cretacice formează o stivă groasă de aproape 1 500 m, în zona Muntelui Albele. Calcarele au fost puternic fisurate. Acest fapt, ca şi absenţa unui covor vegetal gros, face ca apele să se infiltreze în profunzime, unde se adună şuviţă cu şuviţa, pârâu cu pârâu, formând un puternic râu subteran, care după o călătorie de aproape 14 km în linie dreaptă, ce durează 12 zile, pe calea unor galerii necunoscute, izbucneşte tocmai la Izvorul Cernei.

Din punct de vedere structural, Retezatului Sudic se încadrează carstului de masive izolate, conform clasificării realizate de T. Rusu şi M. Bleahu (1965). Aceeaşi autori fac pentru prima dată carstoplenelor din Carpaţi cu suprafeţele de nivelare. Astfel, pentru Carpaţii Meridionali este identificată carstoplena Albele, în Munţii Piule-Iorgovanu, la1900 m, sincronă cu suprafaţa Borăscu.

V. Trufaş şi V. Sencu (1967) folosind criteriul litologic deosebesc două mari tipuri de carst: carstul pe roci solubile, care include carstul dezvoltat pe calcare, dolomite, calcare cristaline, tufuri calcaroase, gipsuri, anhidrite şi sare şi carstul pe roci clastice, în care deosebea carstul dezvoltat pe gresii şi conglomerate cu ciment calcaros, pe tufuri şi aglomerate vulcanice, pe depozite loessoide şi pe depozite argiloase. Dezvoltând în continuare clasificarea după acest criteriu V. Sencu (1968, 1973 şi 1983) deosebeşte următoarele tipuri de carst: carst în calcare şi dolomite cristaline, carst în calcare şi dolomite mezozoice, carst dezvoltat pe calcare neozoic, carst în sare, carst în gips, carst în tufuri şi aglomerate vulcanice, clastocarst în gresii şi conglomerate şi clastocarst în depozite loessoide, aducând totodată noi precizări asupra valorilor numerice şi procentuale ale suprafeţelor ocupate de astfel de roci.

În 1972 I. D. Ilie face o clasificare mult mai complexă a carstului din Carpaţii Meridionali. Foloseşte pentru aceasta trei criterii bine definite: morfogenetic, morfostructural şi după localizare. Criteriul morfogenetic (propus de J. Cvijic, 1918, 1960 şi Emm. de Martonne, 1926) după care deosebeşte următoarele tipuri: merocarstul, caracterizat printr-o evoluţie lentă a carstului sub pătura de sol şi vegetaţie (Culoarul Rucăr-Bran, cursul superior al Dâmboviţei, peticele de calcare metamorfice din Făgăraş, Parâng şi Latoriţei, calcarele de la Grădiştea de Munte, carstul din Piule – Iorgovanu şi cel din Vâlcan; carstul de tranziţie (tip Jura–Causses), caracterizat prin alternanţa calcarului nud cu a merocarstului (în sudul Bucegilor, zona Bran-Rucăr, Vâlcan, carstul din bazinul Cernei şi al Motrului Sec); holocarstul, descoperit, puternic evoluat (Piatra Craiului, bazinele Sohodolului, Motrului, în valea Dâmboviţei, în sud-vestul Munţilor Şureanu, în cheile Olteţului şi Galbenului), carstul fosilizat sau criptocarstul.

Gr. Posea şi colab. (1974) stabilesc conform criteriului geomorfologic complex tipul de peisaj carpatic, exemplificând prin carstul din Munţilor Piule – Iorgovanu.

C. Goran încadrează Munţii Piule-Iorgovanu platourilor carstice unitare suspendate, flancate de văi ce formează chei sau versanţi abrupţi. Acest tip de carst prezintă o dezorganizare avansată a reţelei hidrografice, cu prezenţa bazinelor endoreice. Drenajele subterane sunt divergente iar reţeaua hidrografică ce ia naştere are un caracter radiar. Peşterile sunt receptoare pe platou şi debitoare cele de la bază. Apar şi peşteri fosile; de asemenea sunt prezente procese de tracţiune gravitaţională.

EXOCARSTUL

Versantul stâng al Văii Jiului, corespunzator Munților Retezat, prezintă deosebiri importante faţă de cel drept, corespunzator Muntilor Vlcan, în ceea ce priveşte distribuţia şi varietatea reliefului exocarstic.

Extinderea calcarelor până la peste 2000 m altitudine în Masivul Piule (2081 m) – Iorgovanu (2014 m) a determinat apariţia formelor de relief exocarstic înclusiv în golul alpin. Spre deosebire de această regiune din sudul Munților Retezat, pe partea dreaptă a Jiului de Vest, în Munții Vâlcan, rocile carstificabile au o extindere mult mai mică, în cornete calcaroase numite „ciuceve”. Acestea au altitudini maxime de cca 1400-1500m.

Datorită intensei falieri a regiunii sunt frecvente abrupturile subverticale (Vârful Iorgovanul, Faleza Mare şi faleza Mică din Cheile Sohodol) şi falezele, care generează pante aproape verticale, uneori cu surplombe la partea superioară şi cu îngrămădiri de bolovani, grohotişuri la partea inferioară. Existenţa diaclazelor verticale sau foarte înclinate determină desprinderea şi prăbuşirea unor blocuri uriaşe, care explică formarea marilor abrupturi calcaroase, a versanţilor prăpăstioşi, a crestelor semeţe.

Sunt remarcabile lapiezurile formate pe calcarele din Munţii Retezat. Fiind formate de apele de şiroire, pe aliniamentul de fisuri, în majoritatea cazurilor lapiezurile sunt orientate pe linia de cea mai mare pantă. Aşa se explică imensele lapiezuri verticale formate pe stâncile de pe vârful Iorgovanul. Morfologic se deosebesc lapiezuri simple (grefate pe suprafeţe de denudaţie, sub formă de caneluri generate de precipitaţii), lapiezuri compuse (dezvoltate în timpul glaciaţiunilor pleistocene, care prezintă doar forme reziduale peste care este suprapusă o nouă generaţie de lapiezuri).

Datorită pantelor mari şi a modelării glaciare a Munţilor Retezat nu prezintă caracteristicile necesare formării dolinelor. Platouri şi văi dolinare se întâlnesc doar în apropierea pasului Jiu-Cerna şi în zona Tăul Răţii.

Podurile naturale prezenta în Retezatul Sudic au rezultat din prăbuşirea parţială a unor peşteri (plafon sau pereţi laterali). Astfel de forme întâlnim în cazul Avenului Mare cu Gheaţă din Albele Găuroane, în apropierea Avenului din Stâna Tomii şi a Peşterii Nr. 5

Ponoarele reprezintă locul de dispariţie al apei în subteran. Cele active sunt localizate în albiile râurilor, apa pierzându-se treptat sau brusc, prin fisuri impenetrabile. Ponoare cu activitate temporară sunt cele rămase suspendate faţă de albie sau cele de pe văile seci, acestea preluând apa de la topirea zăpezilor şi scurgerile de pe versanţi, formate la ploile torenţiale. Ponoarele mari, penetrabile (Ponorul de la Clopotniţă, ponoarele 14, 42 şi 51), prezintă un grad variabil de colmatare, în funcţie de sezon şi de intensitatea precipitaţiilor sau producerea inundaţiilor.

Colmatarea s-a realizat cu sedimente de granulometrie diferită, cu resturi vegetale şi, în intervalul noiembrie-august cu depozite de zăpadă şi gheaţă.

ENDOCARSTUL

Repartitia pesterilor din perimetrul Jiului de Vest – Cernisoara. Se cunosc 630 de pesteri. Dispunerea lor spatiala este conditionata de mai multi factori care vor fi prezentati In randurile urmatoare.

Muntii Retezat au un relief modelat In trei etape , alcatuite din trei platforme de eroziune.

1-Platforma Borascu de varsta eocen, dezvoltată între 1800 – 2200 m altitudine.

2-Platforma Raul Ses, de varsta liocena, dezvoltată între 1800 – 1400 m altitudine.

3-Platforma Gornovita dezvoltata la circa 1000m altitudine.

Pesterile din zona Retezatului Mic se pot împarti pe cele trei nivele, corespunzatoare celor trei platforme de eroziune.

Nivelul corespunzator platformei Borascu prezinta un numar relativ mic de pesteri, toate cu dezvoltare verticala. Aceiasi caracteristica o prezinta si nivelul imediat urmator, corespunzator platformei Raul Ses, In care se dezvolta avene cu denivelare medie de 50-60m. este posibil ca o parte din acestea sa prezinte denivelari mai mari, dar impenetrabile, datorita dopurilor de zapada , care nu se topesc niciodata din cauza altitudinii.

Nivelul trei îi corespund 85% din pesterile acestui perimetru. Ele se dezvolta In versantii Jiului la o altitudine relativa de pana la 100m. Majoritatea sant pesteri tipice de versant, de dimensiuni reduse, formate pe fracturi de sprijin ale faliei majore Cerna-Jiu. Pe nivelul trei de dezvoltare a pesterilor s-a Incercat gruparea lor pe mai multe etaje, care Insa nu sunt concludente, deoarece la multe din pesteri altitudinea relativa a fost apreciata si nu masurata cu altimetru.

Pesterile sunt grupate în jurul celor trei ponoare (atat pe orizontala, cat si pe verticala). De asemenea sunt grupate în zona de confluenta cu raurile tributare care s-au format pe fracturi de sprijin ale faliei majore. In concluzie, abundenta maxima de pesteri este la intersectia de fracturi.

Raportul dintre numarul de pesteri grupate de-a lungul Jiului si numarul de pesteri din versantul sudic al calcarelor este mare. In versantul sudic sant localizate numai patru pesteri, din care numai una are dimensiuni de peste 100m si constituie o dovada a drenajului de la sud la nord.

Din aceasta cauza presupunem existenta unui complex de fracturi majore In zona calcarelor din Jiu, din care face parte falia ce constituie limita calcar-impermeabil (la sud) precum si cea In lungul caruia si-a stabilit cursul raului Jiu, cu multimea de ponoare active si fosile. Totodata trebuie sa scoatem In evidenta rolul fracturilor de sprijin, corespunzatoare acestui complex, pe care s-au dezvoltat afluentii de dreapta ai Jiului.

Studiul statistic al frecventei pesterilor din perimetrul Jiului de Vest -Cernisoara.

Din totalul de 630 de pesteri si avene cuprinse In cadastru la 32 nu este cunoscuta lungimea, iar la alte 73 nu este determinata denivelarea. Pesterile avand dezvoltarea sub 10m nu a fost aproape de loc inventariate si deci nu pot fi luate In considerare In calcule statice.

PESTERILE

Pestera Zeicului

Localizarea si cai de acces. Scocului Mare cu Valea Scorotei, la confluenta se Intalneste un punct de popas unde se poate campa. De la confluent Jiului cu Valea Scorota Seaca, mergem pe aceasta din urmă pe o poteca lata, care se strecoara printre versantii abrupti si impaduriti. Dupa cca. 15 minute de mers (500m), trecem printr-un scurt pasaj de canioane. Urmeaza apoi o largire in versantul stang, un cot pe dreapta cum urcam, din care porneste destul de abrupt o poteca abia vizibila. Urcam circa 80m denivelare, apoi poteca porneste pe curba de nivel, spre nord, traversand pe deasupra unei prispe de calcar. Abia din acest loc intrarea pesterii devine vizibila. Durata normala a parcursului de la firul Scorotei pana la pestera este de 40 minute.

Date istorice.Pestera Zeicului era cunoscuta in prima ei portiune, de localnici, ca loc de adapost pentru turme. Se spune ca a slujit si ca ascunzatoarele pentru haiducii lui Zeicu, fapt intarit prin descoperirea in pestera a unor flinte ruginite.

Descriere. Pestera Zeicului este o cavitate mixta, caci dezvoltarea sa pe orizontala este sensibil apropiata de cea pe verticala. Din portalul pesterii având dimensiuni de 6 x 8 m se coboara o panta de grohotis până într-o sala spatioasa, cu podeaua acoperita cu argila si bolovani si tavanul sfredelit de hornuri scurte si clopote de coroziune. În sala se mai poate vedea trunchiul gros, cioplit candva ca scoc pentru adunarea apei, acum complet putrezit.

In capatul acestei sali, lungi de 50m, nu mai bate lumina zilei. Pestera se continua cu o catarare de 10m, deajuns de dificila deoarece din cauza modmilchului prizele sunt alunecoase. Escaladarea se poate face mai usor in partea stinga .Se ajunge apoi intr-o sala foarte inalta (15m), cu podeaua acoperita de bolovani si scurgeri stalacmitice.

In capatul salii se afla deschiderea de 2 x 3 m a unui put adanc de 40 m.
Pentru coborare putem ancora coarda de un pilier gros ce se afla la 3m distanta. La desfasurarea ei In put vom avea grija sa nu declansam desprinderi ale crustei de calcit din palnia putului.
Dupa o coborare de 12m vom intalni o mica proeminenta a peretelui pe care merita sa ne oprim pentru a privi in jur: ne aflam In bolta unei sali largi de 20 x15 m. Sub noi se afla un hau de aproape 40 m. Privind in dreapta, vedem platformele de calcar, imbracate in concretiuni; in partea stanga, de tavan atarna un grup de stalactite elegante, de forma perfect conica, impodobita cu coralite si cristalictite. Cea mai lunga are peste 5 m si se numara printre cele mai mari stalactite din tara noastra.

Ne continuam coborarea, pastrand contactul cu peretele. Dupa inca 25m se ajunge pe un urias dom stalagmitic, inalt de 8m, de pe care se poate cobori usor, fara a mai folosi coarda.
Fundul salii este orizontal si este acoperit cu argila.

Pestera nr. 5 de deasupra ponorului nr. 4(2105/19)

Localizare. Pestera este dezvoltata In versantul stang al Jiului de Vest, la 200m aval de confluenta cu valea Jidanului. Cele doua deschideri ale pesterii (0,4 x 0,5 si 4 x3 m) apar la altitudinea relativa de 45m, deasupra peretelui de calcar, sub care este ponorul principal al Jiului.
Dimensiuni. L = 320 m, D = 63 m, E = 86 m, Cr = 3,7 m, Aa = 1155 m, Ar = 45m.
Descriere. Deschiderea mare a pesterii permite coborarea unei verticale de -8m, a carei baza este Intr-o sala de 24x20x8m, cu podeaua acoperita cu prabusiri din tavan Extremitatea vestica a acestei sali se continua cu galeria principala a pesteri, din care se desprinde un diverticul scurt, In care exista un put de -37m, terminusul acestuia fiind colmatat cu bolovani. De la aceasta ramificatie, galeria principala Isi reduce treptat dimensiunile, in timp ce cantitatea de formatiuni este mai abundenta.
Terminusul este colmatat de o scurgere parietala, in fata careia podeaua este acoperita cu gururi.
Pestera este amplasata deasupra ponorului activ al Jiului, planul pesterii sugerand ideea ca aceasta a functionat ca ponor, galeria formand un fel de meandru la cursul actual al Jiului. Dar panta acestui meandru este spre amonte si constituie o dovada a curgerii acestor apei spre izvorul Cernei din perioade mai Indepartata.

Pestera nr. 4 din Scocul Scorotei (2104/26)

Localizare. Deschiderea pesterii este situata in versantul stang al Scorotei, la 100m, in amonte de confluenta acesteia cu Jiul de Vest. Dimensiuni. L=377,2m, D=26m, E=48m, Cr=7,8m, Aa=1150m, Ar=50m.
Descriere. Pestera are doua deschideri de dimensiuni mari (10 x 6 m, 5 x 5 m) care se unesc in spatele unui pilier. Prima sala este concretionata. In extremitatea nord-vestica continuarea se realizeaza printr-un put cu o denivelare de -23m n partea opusa putul. Genetic, pestera este un vechi ponor al vaii Scorota. In prima faza, deschiderile actuale ale pesterii au functionat ca resurgenta, iar o data cu schimbarea nivelului de baza al regiunii, au ramas ca nivel fosil.

Pestera Dalma cu Brazi

Localizare si cai de acces. Pestera Dalma cu Brazi se afla in versantul stang al Scocului Mare la o altitudine de cca. 150 m fata de talveg si 1200 m altitudine absoluta, in dreptul confluentei Scocului Mare si Paraul Jidanului cu Jiul de Vest. Din dreptul acestei confluente o poteca abia vizibila urca pieptis, padurea deasa, apoi prin desisuri de arbusti amestecati cu arbori izolati. Intrarea pesterii, desi relativ mare (3 x 2 m), este bine mascata si se gaseste greu.

Descriere. Este o pestera uscata, orizontala, formata dintr-o galerie principala si o ramificatie, totalizand 226 m lungime.

Galeria principala este larga de 3-5m si inalta de 3-10m. Se indreapta spre nord, pana la o sala a carei podea este acoperita in perioadele umede cu un lac de 1 m adancime. Pestera este relative putin concretionată.

Avenul mare cu zapada din Albele-Gauroane (2103/15)

Localizare. Avenul este situat sub Vf.Albele, la altitudinea absoluta de 1890 m, pe versantul dinspre Jiul de Vest, la aproximativ 100m sud de poteca turistica cabana Buta-Piatra Iorgovanului. Cu toate ca deschiderea avenului, cu dimensiuni de 25x20meste dintre cele mai impresionante, ea este relativ greu de gasit, fiind mascata Intre palcuri de jneapan. Dimensiuni. L = 195,6 m, D = 84,5 m, E = 20 m, Cr = 9,75 m, Aa= 1890 m, Ar = 750 m.

Descrierea. Deschiderea avenului permite coborarea unei verticale de 10m pana pe un dop de zapada. Intre acesta si perete se deschide o rymaie de 10m denivelare, baza verticalei fiind intr-o sala de proportii, cu podeaua formata din zapada si gheata, care este continuarea dopului de zapada de la baza primei saritori. Din aceasta sala cu zapada se desprinde a doua rymaie, cu o denivelare de -34m Sala terminala a avenului are dimensiuni mari, inaltimea tavanului fiind de aproximativ 20m. Podeaua este acoperită cu pietris si bolovani mari dispuși în valuri.

Acest aven ridica probleme interesante privind mecanismul acumularii zapezii si ghetii. Exista si posibilitatea stocarii de informati climatice. Avenulmare cu zapada din Albele Gauroane adaposteste cel mai mare ghetar explorat din Carpatii Meridionali.

Avenul Mare de sub Iara (2103/18)

Localizare. Avenul este situat in apropierea cumpenei de ape dintre bazinul Soarbele si Bazinul Iara, In versantul drept al Iarei. Dimensiuni. L= 87m, D= -63m, E= 26,5m, Cr= 3,3m, Aa= 1700m, Ar= 400m. Descriere. Avenul este format dintr-un put de 59 m, aproape vertical care are la baza o sala in panta, care coboara pana la cota -63m. Podeaua salii este acoperita cu bolovani. Terminusul este in fund de sac.

Avenul de sub Albele (2104/1)

Localizare. Avenul se afla in poteca turistica, cabana Buta-Piatra Iorgovanului, in apropierea izvorului Bolborosi. Dimensiuni: L= 50m, D= 28m, E= 35m, Cr= 1,4m, Aa= 1853m, Ar= 0.
Descrierea. Avenul este format dintr-o galerie unica in panta care in partea finala are citeva saritori de dimensiuni mici. Latimea galeriei scade progresiv spre interior.

Avenul mare din Scocul de Piatra cu Gheata 2105/123

Localizare. Avenul se afla situat in cumpana de ape din Scocul de Piatra cu gheata si valea imediat urmatoare din aval de Jiu. Cele doua vai sunt afluenti pe stanga ai Jiului de Vest, punctele de confluenta aflandu-se Intre valea Ursului si valea Jidanului. Din sosea se urca pe Scocul de Piatra cu Gheata pana la altitudine de 1340 m, de unde se continua drumul pe curba de nivel, versantul sting al acesteia cca. 350m. Gura avenului este greu de reperat datorita padurii dese și a arbustilor. Dimensiunile deschiderii sunt de 2 x 1,8 m. Dimensiuni: L=188m, D=92m, E=88m, Cr=2,14m, Aa=1340m, Ar=120m.

Descriere. Avenul este format dintr-o galerie unica, in panta de aproximativ 35 grd, care se continua cu o verticala de – 43m. Acest put are pe parcurs mici platforme la -3m, -13m, -20m, ultimii 22m fiind perfect verticali. La baza putului incepe o galerie cu podeaua acoperita cu prabusiri, pe parcursul careia se intalnesc citeva saritori de -2m -6m. Urmeaza sala finala la -98m. Avenul se afla intr-o faza avansata de concretionare, predominind scurgerile parientale. Este semnalata prezenta motmilchului.

MUNTII RETEZAT